Ma pregateam intens sa plec in Istanbul - tocmai ce primisem bursa pentru a pleca acolo prin programul Erasmus.
Mama, speriata ca in autocar merg tot felul de personalitati care mai de care mai distinse (cetatenii de altfel de etnie, care fura, scuze, cumpara din Grand Bazar), ne-a batut pe mine si pe tatal meu la cap sa ma duca el cu masina. Intr-un final, pentru bunastarea ei psihica, am cedat si am fost ambii de acord.
Tin sa va spun ca mamei i-a stat inima in loc atunci cand a auzit ca vreau sa plec in Turcia, iar tata... Dumnezeule! - dar nu au comentat nimic, la fel ca de obicei: "e viata si alegerea ta" - multumesc Domnului pentru parintii pe care ii am!
Pe drum, GPS-ul era pornit - ceea ce nu stiam noi, era ca era pornita si comanda vocala.
Si, incercand sa-si ia gandul de la faptul ca fiica-sa avea sa petreaca atata timp in mijlocul turcilor, incerca sa devieze subiectul si si-a adus aminte de muntele X, in care fusese el acum multi ani, undeva prin Turcia.
Ajungem la vama, coada mare, unul din vamesi: "I love you", taica-miu: "Norocul lui ca-ti trebuie tie permisul de intrat in tara"..... si dupa, la plecare, continua sa-mi vorbeasca despre ce au facut ei (mama, tata si prietenii lor acolo la munte, ce au vazut, etc). Cu microfonul pornit pe GPS, iata-ne ajunsi aproape de varful muntelui - din cauza mea, ptr ca el, saracul, imi spusese de nenumarate ori ca el nu crede ca ala ar fi drumul corect.
Am ajuns sa locuiesc intr-un camin Erasmus, care nu avea legaturi cu Universitatea. Eram 4 in apartament: doi nemti, fiecare avand camera proprie si eu cu o slovaca, in aceeasi camera, dubla. Fatuca ceea parca luase parte activa la atentatele de la 11 septembrie - in halul asta era de speriata cand vorbea cu mine - tremura toata - maini, picioare, ii tremurau cuvintele in gura.. ciudat!
Intr-o seara, un bun prieten ma suna: mergem in club in seara asta? I-am spus ca eram prea obosita - mie, neplacandu-mi cluburile. Dar, in drum spre casa, imi spun: hai sa vad, mai ales ca sunt aici, trebuie sa fac si eu ceva diferit de a sta cu hartiile in mana si a toci despre Parlamentul European, organizatii internationale si altele. Il sun si-i spun ca vreau sa merg, dar sa trec pe acasa, sa ma schimb.
Ajung acasa, urc gafaind pana la etajul trei pe niste scari ca de farul din Constanta si tot edificiul se adunase pe scarile din fata usii mele. Era o paleta de culori impresionanta pe fetele lor: unul alb, alta rosie, unul visiuniu, altul galben. O intreb pe colega mea de camera daca se simte mai bine dupa raceala, imi raspunde ca da, cu un glas de om muribund. Ii spun ca ma bucura sa aud asta si ca daca mai are nev de pastile, sa nu ezite sa imi ceara si... dau sa intru in apartament, moment in care urla toti in cor: NU TE ATINGE DE USA!
Ma intorc stupefiata si aflu de la dragii mei colegi si amici ca... iata, ne furasera laptopurile! Adica doar mie laptopul. Celorlalti si bani si aparate foto, si documente.
Il sun in urgenta pe amicul meu, care ne-a dus la comandatul Y de la politia nu stiu care, si a petrecut toata noaptea cu noi. Eu, m-am mutat apoi....faceam aproape 3 ore dus, 3 intors de la si pana la facultate...!
La un moment dat, a venit momentul sa ma remut...In prima zi de intors de la facultate, logic si normal, am gresit traseul. Asa ca am coborat unde am considerat eu de cuviinta... se lasase seara... mergand repede, pe sistem turbo injection pentru a evita privirile de turci cu afaceri de sandwichuri si falafel, nimeresc in bezna aia absoluta, sub un pod! Dar, uitandu-ma in zare, imi dau seama ca nu mai am foarte mult de mers pana la blocul meu! Cu toate astea, nu stiam cum se ajunge acolo...de sub pod! Aud zgomote ciudate undeva in dreapta! Cateva matahale ce pesemne acolo isi aveau "casa", se incalzeau la foc - nu vreti sa stiti cum arata turcii care dorm pe strazi si care cu siguranta nu s-au atins de o femeie de ani de zile!
Ma panichez, ma umflu la propriu in umeri, si merg spre ei hotarata si foarte dura - ei, cat de dura puteam eu sa fiu in cizme cu toc, rochie, trench si geanta de laptop in mana? Vroiam sa ii intreb cum se ajunge in cartierul Cevizlibag! Cu turca mea de lac'şor, reusesc sa incropesc atat: Merhaba. Pardon, Cevizlibag? Traducerea cred ca e de prisos! Uitandu-se curiosi la mine, imi explica in turca pe unde sa apuc - si-am apucat bine, nu pentru c-as fi inteles ce mi-au spus, ci pentru ca le-am urmarit gesturile mainilor in timp ce explicau!
Cand sa ajung in cartierul meu, linstita ca sunt acum, in siguranta, foarte aproape de edificiu, cativa barbati se luasera la bataie. Dar nu o bataie traditionala... nu, nicidecum! Beti fiind si cu sticlele goale, stateau la o distanta considerabila si aruncau unii in altii cu acele sticle goale - sticle din material de sticla, nu plastic sau doze!
Ajung in casa, intru sa fac o baie binemeritata - sampon din plin in par - se ia curentul, raman numai cu o apa rece ca gheata polara! Il sun pe proprietar, el il suna pe administrator care trebuia sa vina - in intunericul ala, a trebuit sa pipai dulap, sifonier, etc ptr a ma putea imbraca - vine domnul, apasa pe 3 butoane - se rezolva! Intru in casa, sampon in cap - acelasi episod! Il sun iar pe proprietar - imi spune: du-te la panoul de curent, care se afla langa usa si deschide-l - il deschid, 132434548674568 de butoane se aflau acolo; continua: "apasa pe cel de la dreapta verde si pe cel din mijloc orange, dupa care cel din stanga jos rosu!" - toate erau rosii, verzi si orange!!! Ma enervez, apas pe toate si revine curentul si apa calda! Am facut de cateva ori asta in seara respectiva.
Cand mi-am schimbat iarasi apartamentul, doarmeam intr-o dupa-amiaza - cred ca terminasem cu facultatea, asteptam doar sa vina ziua in care sa ma intorc acasa - si cand m-am intors acasa, ma rugam sa revin in Istanbul- de-odata aud un zgomot asurzitor - ceva cum nu mai auzisem toata viata mea - ies pe hol si aflu ca daca intarziau cateva minute cei chemati de locatari - pompieri cred, nici nu stiu ce erau - sarea cladirea in aer....
Cam atat cu peripetiile pe ziua de astazi! Sunt enorm de multe; voi reveni, deci, cu update-uri !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu