Ajung, dupa o zi de 10 ore de munca, acasa. Istovitoare zi, mai ales ca fetele de la un alt departament, timp de 10 ore - cat am stat eu la munca, au vorbit in continuu - "Gaitele" e o jucarie, fata de debitul si teatrul alora!
Stand la masa si avaland mancarea de parca ar fi pentru prima data cand vad penne cu sos arrabiata, mi se pare ca aud un sunet, ceva cantec, venit de afara. Scot capul pe geam si ce-mi vad ochii? Multi copii care "recitau" toate melodiile jocurilor pe care obisnuiam sa le joc si eu cand eram de varsta lor. Dumnezeule, cat imi lipsesc momentele alea, in care singura noastra problema era ca nu aveam voie afara de la 1 la 5, ptr ca trezeam vecinii si venea "sectoristul" (cred ca mai bine ramaneau la vechea denumire de "securist", ca tot afacerea aia o intreprindea).
Si iata cum mi se imbulzesc amintirile in minte despre ce faceam eu cand eram mica, exceptand jocurile de genul "ratele si vanatorii", "ascunselea", "omul negru", etc.
Dupa cum va relatam mai sus, intre 1 si 5 dupa-amiaza, nu aveam voie afara pentru ca faceam galagie si ne arunca dna Cucu apa oparita-n cap (saraca Larisa, cand ma gandesc c-a prins-o din plin...). Acest interval orar il petreceam, de regula, pe balcon.. aruncand corcoduse in capul oamenilor ce treceau pe strada - de pe atunci mi-am dezvoltat abilitatile de Sagetator - tinteam perfect! - nici acum nu ma insel (pour les connaisseurs).
Corcodusele fusesera atent culese din pomii din spatele blocului in dimineata respectiva - marfa proaspata! Dar totusi...devenise o rutina - era prea plictisitor; se cerea o schimbare - nu de actiune, ci de material utilizat. Analizand terenul, imi dau seama ca urmau, bunica si strabunica, sa puna rosii pentru iarna (sau sa faca suc de rosii); tintesc una care era pe jumatate stricata; o iau, tai jumatatea stricata care-mi devine armament si stau la panda. Prada nu intarzie sa apara. O vad cum se apropie de coltul blocului, o mai las sa faca 5-7 metri si zvrrrrrrrrrrrrrrrrrr... o nimeresc fix pe umarul drept si ii distrug complet ziua (era simpatica, totusi, camasa aia violet deschis). Zambind satisfacuta si cu acel "yesssss" generic in minte, ma ascund imediat. Aud: "urc eu la tine la maica-ta la usa, sa vad.. asa te-a educat?" si alte replici cu siguranta dure, dar pe care eu nu le-am mai auzit ptr ca, gandeam eu: "din moment ce a spus ca urca la mine sigur m-a vazut si stie unde stau - daca aude mama....!!!". Vine ora 5, fara ca femeia in cauza sa urce la mama. Iesim afara si Larisa (prietena mea cea mai buna si in ziua de astazi) mi se plange: "eram pe balcon, ma jucam cu papusile si deodata, a inceput o femeie sa urle la mine c-am aruncat in ea, mama a iesit, a auzit si m-a certat foarte tare, dar eu n-am facut nimic! Jur!" ... Oops!
In vremurile bune, eram foarte multi copii adunati la bloc, printre care... doua surori. Alina si Alice (rad singura numai cand ma gandesc la repulsia pe care Larisa o avea fata de ele). Nu stiu cum se facea, dar nu reuseam sa ne jucam jumatate de ora, ca ori Alice, ori Alina incepeau o cearta, care se lasa cu bataie - dar bataie serioasa, din care "pagubitele" ieseau tot ele, fiind mai mici - va puteti imagina ce circ demn de televiziune era cand iesea mama lor afara sa ne ia pe noi de "mot". Intr-o zi, atat de tare ma enervasem pe Alina, incat imi aduc aminte c-am sfartecat-o-n bataie - nu, nu ma intelegeti gresit; in ziua de astazi, n-as da nici cu o floare intr-o femeie (probabil vinovatia copilariei - hahaha). Ei bine, s-a dus Alina in casa, i-a spus maica-sii si, ca prin minune, madam' n-a mai venit afara sa ne/ma traga la raspundere. Cele doua fatuci aveau (si cred ca inca il mai au) un tata foarte de treaba - cand era treaz. Si, de obicei, seara, dupa munca, nu era treaz - adica treaz era, dar cu grad ridicat de alcolemie-n sange. Cu siguranta, ajuns acasa, cele trei (Alina, Alice si mama fetelor) i-au povestit despre cum fusese odrasla sacul meu de box in ziua respectiva (fara indoiala, au uitat sa zica, vorba noastra, "cine a inceput"). Asa ca undeva in miez de noapte, se aud niste batai puternice in usa: tatal fetelor insista sa deschidem usa, avand si un argument foarte convingator: toporul!cu ajutorul caruia a reusit sa faca o gaura zdravana-n usa.
Ar fi imposibil sa nu mi-l amintesc pe nenea Musunoiu. Un batran singur, caruia-i murise sotia si singura ocupatie a lui consta in a se ocupa de treburile altora. Ca exemplu, nu aveam voie sa intram in gradina blocului la visin, nu aveam voie sa mergem in spatele blocului ptr ca trebuia sa trecem prin fata geamului lui, etc. Tin minte ca intr-o zi, vrand sa trecem pe acolo, m-am umplut de vasilina data de el pe gard, pe tot costumul meu alb tocmai cumparat de mama. Dar nu asta ne-a suparat - dimpotriva, noua ne placea ca el sa se opuna dorintei noastre de a trece prin gradina pentru ca era mai palpitant sa ne taram pe sub geam cu inima batand de frica ca nu cumva sa ne prinda. Aveam, totusi, un caine al blocului: Nebunila! Ii spuneam asa pentru ca fusese batut inainte de a fi abandonat acolo si tremura in continuu de la ceva loco-motor pesemne. Era un caine f curajos si foarte frumos - un fel de Labdrador ciocolatiu! Ei bine, vecinul cu pricina avea ceva cu acest Nebunila - arunca mereu coji de banana, penene si tot ce prindea, in catel. Dar sa nu credeti ca lucrurile au ramas asa! L-am contracarat cat am putut de repede: urlete, insulte, pietre in geam, sunat la usa si fugit, ba chiar dezvoltasem o tehnica conform careia sunam la usa si nu mai fugeam - stateam pe scari si ne prefaceam ca nimic nu se intamplase. Pana intr-o zi, cand, stand pe scari, il vedem ca se intoarce cu galeata goala; trece de noi, intra in scara si al saselea simt al meu, ma face sa ma intorc brusc - il vad alergand cu galeata inapoi dupa noi - dau semnalul de alarma si o luam toate la fuga! Dar bunica-mea, de la balcon, vazuse toata scena si a coborat in no time! L-a prins de gat ca o leoaica veritabila si nenea Musunoiu nu mai avea scapare; pana cand a intrat un vecin in scara: "uite dom'le ce-mi face doamna Tanta", s-a grabit el a se plange. "Ei lasa, bine-ti face, o ajut si eu daca-i cazul!". Rezultat: bunica-mea - erou de bloc!
Imi amintesc acum, de ce afacerista eram eu de mica, impreuna cu Larisa. Lucram in echipa. Ne era rusine sa cerem mereu bani de dulciuri (da, dragii mei copii, in vremea aceea mai exista si ideea de rusine fata de parinti, nu ne permiteam sa facem orice, cum ar fi sa le dam una peste cap, dupa cum am vazut eu ieri pe strada). Asa ca, am facut o ultima incercare: am cerut bani de dulciuri, am cumparat dulciurile si ne-am gandit sa le vindem pe strada. Dar ne trebuia ceva - ptr ca faceam pachetele : o ciocolatica, o guma, etc. Nu mai aveam bani de plicuri, asa ca le-am fabricat noi din hartii A4 si scotch. Aratau hidos, va puteti imagina, asa ca ne vine ideea ca atunci cand prezentam produsul, sa desfacem plicul pentru a arata clientilor ca ce se afla in plic nu este o escrocherie - ei ar fi luat produsele si nu plicul, care ar fi fost deja desirat. Zis si facut! Problema a fost bine gandita de la inceput, am avut si o nisa - mame cu copii - clar, cei mici au fost innebuniti dupa ideea de dulciuri la pachet. Si ne-a mers, ne-a mers chiar bine as putea spune - si nu va puteti inchipui bucuria care a fost pe capul nostru cand ne-am vazut cu banii in mana in magazin, cumparandu-ne apoi si mai multe dulciuri pe care le-am savurat pe indelete....
Ma consult cu Larisa in privinta a ceea ce mai am voie sa public si revin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu