Domnul Arginteanu

Va amintiti de "Cracanel", domnul Trandafir al lui Sadoveanu? Am avut toti un astfel de profesor, al carui chip sa-l tinem minte pe vecie - sigur, toti au facut parte din viata noastra la un moment dat si despre fiecare as putea vorbi ore-ntregi, dar... haideti sa va spun cateva cuvinte, foarte succint, despre ilustrul domn Arginteanu.

Mi-a fost profesor de muzica in clasele din ciclul general de scoala. Un batranel mic de statura, foarte in forma (rontundul e o forma, nu?), cu o usoara chelie si un zambet ce niciodata nu ii disparea de pe chip. Desi tin minte ca nu uita niciodata sa ne dea de inteles pana unde trebuie sa "ne mearga lungul nasului".

Una din cele mai mari dorinte ale mele dintotdeauna a fost sa pot canta - da, pot canta, dar imi lipsesc vocea si urechea muzicala. Se pare ca acest lucru nu a fost niciodata o problema pentru "profu de muzica", caci citez: "nu va pot pune sa compuneti o poezie, daca nu sunteti inspirati sau daca imi scrieti doua versuri: stand pe banca-n parc/trei lalele!". Mergand pe acest principiu, niciodata nu i-a pasat ca niciunul din noi nu avea talent la muzica. Ne-a spus intr-o zi un lucru pe care nu-l voi uita niciodata: "Ma, decat sa va bag la cor sa fiti de rasul curcilor, mai bine peste ani, sa spuneti povesti auzite de la mine si sa fiti mandri, ma, ca nu sunteti inculti!". Si eu sunt mandra ca, de multe ori, imi fac prietenii sa rada la auzul istoriilor invatate de la domnul Arginteanu si ca nu-l confund pe Mozart cu Bach sau Chopin.

Noi, la muzica, nu luam note pe auz, ureche, cate octave ridicam sau cat de bine stiam sa intonam colinde. Orele de muzica se petreceau intr-o armonie perfecta intre noi si prof - el ne povestea, noi radeam pana cadeam sub banci la propriu si, la sfarsit, timp de 10 minute, ne dadea o lucrare ca sa vada cat am retinut din ce ne spusese - subiectele tineau de viata si opera unui compozitor anume - si era simplu de retinut, avandu-l pe dansul ca profesor! De la domnul Arginteanu am facut pasiune pentru Simofonia a V-a a lui Beethoven; ne povestea cu o pasiune si o exemplificare magnifica la fiecare nota a ceea ce insemna aceasta partitie - stim cu totii (sper) ca in ultima parte a vietii, marele compozitor era surd - aproape surd; o conversatie cu el era imposibila, caci nu mai auzea aproape nimic, exceptand sunetele extrem de dure si/sau ascutite. Cele mai frumoase opere ale sale au fost compuse in aceasta perioada, cand geniul si sufletul erau singurii calauzi in arta creatiei muzicale! Se pare ca aceasta simfonie ar fi fost compusa, in momentul in care la usa lui Beethoven batea disperat proprietarul apartamentului in care el locuia, vrand sa-i ceara banii de chirie! Sunetele puternic ritmate din coloana sonora de mai jos reprezinta bataile furioase ale proprietarului, pe care compozitorul le auzea si credea ca sunt in mintea lui, caci el nu isi dadea seama ca cineva era la usa, linia melodica linistita reprezinta de fapt pauzele pe care le facea acelasi proprietar (posibil sa-l fi durut pumnii de atata ciocanit), iar sunetele de ritm allegro, spunea domnul Arginteanu, ar fi zgomotele facute de picioarele tropotind nervos pe scari...

Click - Youtube - Beethoven Simfonia a V-a


Ar trebui sa petrec o luna intreaga in fata calculatorului pentru a povesti toate amintirile care ma napadesc in legatura cu "profu de muzica", dar prima care-mi vine in minte este ca intr-o zi ne-a pus sa ascultam o opera - Dumnezeu sa ma ierte, ca era una foarte cunoscuta, dar nu mai tin minte exact acum - si, vrand sa ne faca interesati, caci noi aveam altele de facut la varsta aia, nu sa ascultam muzica clasica, ne-a spus povestea operei si ne-a dat fiecaruia dintre noi cate un rol: doi colegi, un el si o ea, ce erau de obicei mai cu * capul in nori, au fost pusi in ipostaza de tineri amorezi; eu, in ipostaza de viitoare nasa mare (hahahahahaah), si tot asa, pana a ajuns la un coleg ce indraznise sa mearga mai departe "de lungul nasului" cu 5 minute inainte, caruia i-a revenit rolul indiscutabil de gunoier - asa era piesa! - dupa cum spuneam, avea grija sa ne puna pe fiecare la locul nostru intr-o maniera foarte subtila, dar atat de usturatoare... 

Domnul Arginteanu umplea orele cu bancuri, povesti care mai de care mai amuzante, cu rasetele noastre care asurzeau cred cartierul Tiglina I din Galati, dar si acum am intiparita in minte figura satisfacuta pe care a avut-o intr-o zi, cand ne-a pus sa ascultam bocete. Bocete de inmormantare, vreau sa spun. Ele erau triste, dar el era atat de mandru caci noi nu mai aveam aer de atata ras, dupa ce i-a venit in minte sa jongleze live, in fata noastra, ca un DJ, pe aparatele pe care le avea si sa transforme acele bocete in cele mai amuzante sunete care mi-au fost date spre auz vreodata!!! Nu am cuvinte pentru a reda atmosfera pe care omul asta o crease - vroiam sa ne oprim din ras, pentru ca simteam ca ne explodeaza fiecare celula din corp, dar nu puteam! Cu cat ne vedea mai amuzati, cu atat jongla mai artistic pe linia aceea melodica, iar noi aveam fete care erau gata-gata sa pocneasca, muschi ce nu mai erau capabili sa ne sustina pe caricaturile alea de banci si suflete de copii, in prezenta a ceva...divin. Asa e - domnul Arginteanu este un dar al lui Dumnezeu pentru noi toti, cei care am avut placerea deosebita de a-l intalni macar o data!

Intr-o zi, in clasa a opta, pregantindu-ma de examenul de limba franceza, stiu ca m-a apostrofat bine: "Andrada, dar tu... de ce tot inveti la cea franceza? Acum engleza e la moda, pe asta se vor plati multi bani!"(intr-adevar, se punea problema de a intra in Uniune, franceza scazuse mult ca popularitate de ani buni de zile). Si tot felul de glume si poante (de bun simt, caci nu a indraznit vreodata sa ma ridiculizeze - pe mine sau pe cei ce-l respectam) legate de limba franceza.  Domnule profesor, as vrea sa remarc faptul ca alegerea mea a fost una destul de buna - dar apreciez interesul pentru bunastarea mea materiala!


Acum ceva timp, l-am vazut, de la departare - parea bolnav, foarte bolnav... dar ceva ramasese neschimbat: zambetul si energia pozitiva pe care o transmitea oriunde calca! Dintr-un cuvant pe care-l spunea, mai bine din jumatate din litere constituiau umor adevarat!

Sunt recunoscatoare ca am intalnit un astfel de OM! Toata admiratia si tot respectul meu pentru un om care stie sa se bucure de viata din plin si care, spunea dansul, "un singur regret am in viata asta: acum vreo doi ani, mi-a bagat nevasta-mea in masina de spalat, o geanta in care erau toate caietele mele cu bancuri adunate in zeci de ani!"