marți, 6 august 2013

Femeile si lasitatea

Urc astazi in autobuz pentru a merge catre locul de munca. Eternul Bucuresti, in care te lichefiezi in masina, in autobuz, pe strada si in care una dintre pasagere, foarte nemultumita de firavul aer care indrazneste sa-si faca aparitia pe geam, exclama: "Inchideti geamul ala, ca e curent si e dat drumul la aer conditionat!" Care are aer conditionat?, gandesc eu...

Lasand asta pentru o alta discutie, incerc sa le fac loc celor ce vor sa coboare "la urmatoarea" si merg spre mijlocul autobuzului unde, raman, de-a dreptul socata... STUPEFIATA! O femeie, undeva pe la 30 de ani, are arcada umflata, ochii de un violet tipator si pometii aproape visinii... ce sa mai? in cateva zile, devine ROGVAIV!  Da, veti spune: nu e nimic nou, barbatii obisnuiesc sa isi loveasca femeile! In urmatoarea jumatate de secunda, involuntar, imi pica ochii pe copilasul somnoros pe care il tine de mana. Ce credeti? Aproximativ aceeasi coloristica si pe fata lui!!!

Haideti sa presupunem ca amandoi, in acelasi timp, au cazut si-au dat cu fetele de o fasie de metal! Dar ce ne facem daca nu e asa?

Dragi barbati, eu stiu ca femeile sunt "guralive", ca atunci cand nu le convine ceva, sunt in stare sa "turuie" ore-ntregi; stiu si ca mai sar la bataie uneori; stiu si ca in circumstante date, va vine sa ne strangeti de gat! Dar, mai baieti, nu va ajunge o palma? Adica, stiti si voi... dintr-o palma puternica, putem cadea imediat la pamant! Chiar e cazul sa folositi pumnul, facaletul si unele de gradinarit?

Cum va simtiti cand loviti o femeie? Sa va fac eu o mica schema a lasitatii voastre: un barbat loveste o femeie - oricat ar sari o femeie la bataie, un barbat este DESTUL de puternic pentru a o opri! Nu e cazul sa o si loveasca! Raportul de putere femeie-barbat este acelasi raport de femeie-copil. Ce ar fi daca un copil m-ar enerva si m-as apuca binisor sa-i aplic un croseu de dreapta, sa-l trantesc de toti peretii? Puterea voastra trebuie folosita pentru a apara o femeie, nicidecum pentru a o lovi! Daca singura metoda prin care va puteti demonstra barbatia este violenta, atunci eu va invit sa luati parte activa la meciuri de box - dar presupun ca acolo ati fi considerati fetite, pentru ca voi, cei care loviti femeile, sunteti in stare sa loviti numai in cei mai slabi decat voi! 

Acum, haideti sa lasam putin deoparte povestea cu lovitul femeilor! Cum poti sa lovesti in halul asta un copil? Ati inteles total gresit duritatea in educatia unui copil! Asta imi aduce aminte (vorba fenomenului Florin Piersic), de un cantec de la cei de la Aventura; se numeste "Hermanita", in care vorbeste clar despre barbatii lasi, care ar trebui sa "se puna" cu cei egali cu ei, nu sa isi reverse furia pe femei si copii.


Cu toate astea, remarc, la adresa femeilor: acea doamna, frustrata fiind de toate evenimentele care se petrec, fara indoiala in viata ei, isi maltrata, ea insasi copilul: "misca-te", "treci de-acolo", "esti prost"?  NU, draga mea, nu e prost - are trei ani si e un copil maltratat si speriat - incep sa ma intreb: nu cumva el o loveste pe ea si ea isi loveste copilul?



Dar, desigur, este foarte posibil sa fi cazut amandoi cu fata-n fier!

La revedere si n-am cuvinte!!!












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu